A ierta este o artă
,,Urcați unul către celălalt și iertați unii pe alții, dacă vreunul dintre voi are o nemulțumire împotriva cuiva. Iartă-te cum ți-a iertat Domnul.”
-Coloseni 3 : 13
,,Nu o să te iert niciodată.”
,,Ceea ce ai făcut este de neiertat.”
Ne credem atât de importanți când spunem asta, credem ca puterea stă în mâinile noastre. De fiecare dată așteptăm ca el sau ea să facă primul pas. Să își ceară el iertare. De ce reacționăm așa? Orgoliul, ,,onoarea pătată”, amplificăm incidentele și ne repetăm la nesfârșit noua și celor din jur că nu putem ierta. Orbiți de acest sentiment necruțător, uităm de valorile care se ascund în fiecare suflet de om, instalându-se ura.
Ți-ai pus vreodată întrebarea cine suferă cu adevărat din această problemă? Răspunsul este simplu. Tu suferi. Tu ești cel care suferă mai intens decât persoana care a comis acea ,,greșeală de neiertat”. Învățăm să suferim doar pentru a-i pedepsi pe cei din jurul nostru și pentru a fi capabili să spunem: ,,vezi ce mi s-a întâmplat din cauza ta?”. Este atât de înșelător acest sentiment…pentru că adevărul este că atunci când nu iertăm, gândul și mintea ne stau în permanență la ,,evenimentul de neiertat” iar asta nu face decât să ne împietrească inimile. Ajungem să trăim într-un întuneric al trecutului care ne macină puțin câte puțin, dizolvând orice gram de bunătate, rămânând în schimb, un suflet pustiu și gol lipsit de substanță; și așa ajungem să trăim un război între rațiune și sentimente, între a face ce este corect și a face ce este moral.
Sfârșitul lui Iunie, 1943. Pe întinderea nesfârșită a Oceanului Pacific, Louis Zamperini, ofițer-bombardier din Forțele Armate Aeriene și atlet olimpic zăcea intr-o ambarcațiune alături de alți doi colegi, membrii ai echipajului. Avionul în care se aflau tocmai ce fusese înghițit de apele necruțătoare ale Pacificului, cei 3 fiind singurii supraviețuitori.Timp de 47 de zile au plutit fără nici o speranță, așteptându-și sfârșitul care părea iminent. Cu o lună în urmă, Zamperini era unul dintre cei mai buni alergători din lume, participând în 1936 la Jocurile Olimpice de la Berlin. Cei mai mulți credeau ca va fi primul atlet care va reuși să alerge o milă în 4 minute. Cine s-ar fi gândit că acel faimos atlet pe care îl aștepta un viitor presărat cu medalii de aur va ajunge să se zbată între viață și moarte? Din depărtare, parcă venită de nicăieri, își făcuse apariția o navă de război ce părea că le va aduce libertatea care le va pecetlui calvarul. Însă…pe nava de război flutura măiastru steagul japonez. Soldații americani au fost capturați și declarați prizonieri de război. Au urmat clipe de agonie, luni de tortură, lagărul japonez devenind noul lor calvar. Faimosul atlet a simțit pe pielea lui răutatea care poate fi condensată într-un suflet de om, fiind torturat, bătut și batjocorit de unul dintre cei mai brutali torționari de război din Japonia, Mutshiro Watanabe. Sfârșitul războiului a pus capăt ororilor fizice la care a fost supus Louis Zamperini, însă adevărata luptă pe care urma să o ducă abia începuse. Au urmat ani de tulburări post-traumatice ce au conturat adevăratele orori, cele psihice. Louis a jurat că nu îi va ierta niciodată pe acei criminali care l-au transformat din om în neom. Acel tânăr atlet care avea lumea la picioare, devenise un bărbat de vârsta a doua care dezvoltase o adevarată pasiune pentru alcool. Medalia olimpică fusese înlocuită cu cea de război, venită la pachet cu ura acerbă pentru oamenii care i-au produs atât de multă suferință. De la prizonierul de război din lagărul japonez, ajunsese să devină prizonierul propriilor sale sentimente de ură ce îl mistuia pe dinăuntru puțin câte puțin. Cinci ani mai târziu o simplă discuție cu un tânăr evanghelist l-a făcut pe Louis să realizeze starea mizerabilă în care se afla și adevărata cauză ce a generat atât de multă ură și dispreț. Louis începuse încet încet să se descătușeze de acele sentimente sumbre. Învățase ce înseamnă iertarea. După ceva timp, acesta s-a reîntors în Japonia pentru a se întâlni cu foștii săi torționari, aflați de această dată de cealaltă parte a gratiilor și a ținut să le comunice că i-a iertat pe toți. Sufletul fostului atlet înflorise din nou, pentru că reușise să smulgă buruienile ce-l împiedicau să respire.
48 de ani mai târziu, Louis revine pe meleagurile japoneze, însă de data asta avea torța olimpică în mână. Sute de japonezi, copii, femei, bărbați îl aplaudau oferindu-i zâmbete sincere, îl ovaționat pe Louis. 120 de soldați japonezi aranjați în 2 coloane se îndepărtau cu respect făcându-i loc să treacă. Louis a alergat prin locul unde fusese cândva ținut în cuști, însă acele cuști dispăruseră demult, mai exact din momentul în care a spus ,,vă iert pe toți”. Unul dintre citatele pe care Louis îl afirma destul de des era: ,,Toată viața mea am tins întotdeauna să termin cursa.” și iată-l, terminând cursa cu sufletul înpăcat.
𝙸 𝙴 𝚁 𝚃 𝙰 𝚁 𝙴 𝙰 – un subiect atât de tabu pentru mulți dintre noi, însă totodată atât de necesar. Ce înțeleg eu prin iertare? Eliberare. A ierta este o artă și se află în sufletul fiecăruia. Las-o să înflorească.
Autor : Daria Cernicica