Încălzim suflete în Moșnița Veche
Miercuri, 4 decembrie. Echipa Help Trend se îndreapta spre Asociația Casa Rafa din Moșnița Veche. Știam că acolo sunt copii cu o situație financiară mai delicată, copii care locuiesc doar cu un părinte, așadar ne-am propus să le facem o surpriză.

De data aceasta o surpriză vestimentară, adecvată pentru sezonul rece. Am mers acolo încărcați cu saci plini cu haine groase pentru copii cu vârsta cuprinsă între 7-14 ani.

De îndată ce am ajuns acolo ne-au întâmpinat câțiva băieței mai voinici care s-au oferit să ne ajute. Dar… să știți că nici fetițele nu s-au lăsat mai prejos, ne-au ajutat și ele așa cum au putut. Și uite că de la un salut banal până la a ne împrieteni cu ei n-a fost decât un pas. Am început să povestim despre Spider-man, despre culorile preferate, despre frații lor și despre echipele de fotbal pe care le îndrăgesc.

Am rămas plăcut impresionați să descoperim atâtea minți sclipitoare. Datorită acestui fapt le-am propus o întâlnire în cadrul căreia să studiem împreună cu ei limba engleză într-un mod distractiv și practic. Ne-am gândit să venim cu un proiect în cadrul căruia toți copii de la centru să beneficieze de consultații gratuite stomatologice. Primul demers va avea loc luni, 9 decembrie, când 4 copii vor merge în Timișoara pentru a-și repara dințișorii. Urmează alți copii vineri, 13 decembrie.

Pe această cale dorim să le mulțumim tuturor celor care s-au implicat în acest proiect cu donații și sponsorizări, studenților voluntari de la facultatea de stomatologie care își rup din timpul lor pentru a le oferi copilașilor consultații gratuite și fiecărei persoane care ne înseninează ziua cu un mesaj încurajator!
Fără ajutorul dumneavoastră nu am fi reușit!
Vă mulțumim!
Din ❤ pentru oameni.